Stiri Recente
Întâlnirea națională Macuser 2012, Bucuresti, 25 februarie — Rezumat
Vineri, Martie 02, 2012
După cum știți, pe 25 februarie, 65 de macuseri au învins troienele și frigul și s-au adunat, pentru a 8-a oară, la întâlnirea națională. De data aceasta ne-am întâlnit în București, într-o locație pusă cu amabilitate la dispoziție de către un prieten (la Casa de Cultură a Studenților). Macuserii nu numai că s-au întâlnit, dar au pus și umărul pentru buna desfășurare a evenimentului: passion a adus instalația de sunet, fără care ne-ar fi fost greu să ne auzim; macuseri care deja ne sunt prieteni, au pus mâna și au cărat mese, scaune, boxe, cutii cu premii și așa mai departe; RedAN6EL nu numai că a venit de la Timișoara (împreună cu frumoasa lui soție), dar s-a și ocupat de streaming-ul live din timpul întâlnirii și și-a dat o bună parte din traficul pe mobil pentru chestia asta. Mulțumiri tuturor, inclusiv celor care au fost activi și au pus întrebări sau au adus completări pe parcursul prezentărilor, celor care consideră că au avut ceva de învățat, sau pur și simplu s-au simțit bine.
Mențiuni speciale pentru prezentatorii din cadrul temei principale a întâlnirii — Fotografia, și anume: marianphotography, STef…, dacuBurebista și MaC®. Am spus-o și la întâlnire, oamenii sunt meșteri pe domeniul lor, ceea ce nu înseamnă neapărat și că sunt buni comunicatori. Dar au dovedit că sunt și una și alta!
Ca de obicei, NouMax a fost prezent lângă noi. Tudor Ciortea nu numai că ne-a adus vești bune (prețurile au ajuns foarte aproape de cele din Europa de Vest), sau ne-a invitat în diferite programe educaționale (pe cei care sunt implicați, într-o formă sau alta, în educația clasele 1 − 12), dar ne-a și făcut marea surpriză să ne umple de cadouri pentru tombolă: toată lumea care a stat până la sfârșitul întâlnirii, a plecat cu ceva (accesorii pentru produse Apple)!
Ideile principale din prezentarea lui Tudor:
- prețurile au ajuns să fie cam le fel ca în Europa de Vest;
- comenzile: dacă faci comanda azi, până în ora 12, în maxim 48 ore ai produsul;
- speră ca linia Mac Pro să nu fie moartă;
- se zvonește că o să apară un alt Final Cut Pro, care probabil că va ține cont de părerile utilizatorilor, după „scandalul” FCP X;
- NouMax are reprezentare în București și Cluj, preconizează deschiderea altora în Iași, Constanța, Timișoara;
- gradul de satisfacție al clienților NouMax, măsurat conform stadardelor Apple, este de 97%;
- dintre cei care au cumpărat un iMac, doar 2% vin cu el înapoi, datorită petelor apărute pe ecran. Pentru cei din București, curățarea se face gratuit la NouMax;
- iPhone 4 și 4S, cumpărate din afara Europei, nu mai beneficiază de garanție în România;
- International School of Bucharest trimite pentru training macuseri implicați în educație (K12), la Londra;
- School of Audio Engeneering, face training pentru Pro Tools și Logic;
Cu ocazia acestei întâlniri, am „dezvăluit” și un nou Wiki pentru situl nostru. Deocamdată mai are multe goluri, dar sper ca în curând acestea să fie completate. Informația va fi disponibilă în secțiunea Wiki a sitului, ca fișier PDF, precum și MOBI, ePub și iBooks, în ideea de a fi cât mai ușor accesibilă și actualizabilă. Sper ca acest nou Wiki să umple un gol care există în România, și anume articole utile, scrise în română, adresate atât celor noi în lumea Apple, cât și celor mai hârșâiți.
Link-uri către filmele de la întâlnire sunt mai jos, în format 720p, format prietenos cu iSculele noastre.
1: marianphotography
2: STef…
3: dacuBurebista și MaC®
4: altero
5: Tudor Ciortea
6: tombola